
Pentru AEDBF România, internaționalizarea nu înseamnă doar conectarea profesioniștilor, cadrelor didactice și a studenților cu parteneri din străinătate, ci și dezvoltarea unor proiecte comune de predare și cercetare. Credem că experiența și expertiza colegilor din alte țări pot genera oportunități unice, iar exemplele recente confirmă acest lucru.
Zilele dedicate Dreptului Bancar au demonstrat potențialul real al colaborării internaționale: discipline incluse în planurile de învățământ, conferințe cu tradiție, reviste indexate internațional și mobilități academice – toate reprezentând modele de urmat.
În acest context, AEDBF România a participat la Conferința Anuală AEDBF Europe 2024 de la Milano, găzduită de Universitatea Catolică Sacre Coeur, având ca temă „Sistemul bancar și financiar confruntat cu riscuri extreme. Zece ani de la intrarea în vigoare a Mecanismului Unic de Supraveghere”. Evenimentul a reunit lectori și practicieni de prestigiu, iar România a fost reprezentată prin două contribuții științifice susținute de reputati specialiști în drept bancar si cadre didactice asociate, sub coordonarea prodecanului Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice din București.
Pornind de la rapoartele recente Letta și Draghi, care evidențiază necesitatea unei reforme urgente, conferința a analizat complexitatea procesului legislativ multilevel, a discutat rolurile în transformare ale instituțiilor și agențiilor europene și a dezbătut posibile soluții pentru simplificarea reglementărilor financiare, fără a adăuga sarcini suplimentare participanților la piață.
Agenda a inclus, de asemenea, sesiuni dedicate arhitecturii supravegherii, responsabilității „soft law”, revizuirii judiciare și implicării părților interesate. Programul a fost completat de o vizită culturală ghidată și de o cină de gală, menite să faciliteze reconectarea între profesioniștii din întreaga Europă.
Adresăm mulțumiri speciale Președintelui AEDBF, prieten și susținător al programelor de Drept Bancar, care este și profesor invitat la Facultatea de Finanțe, Bănci și Burse de Valori, ASE precum și în cadrul programului de master „Dreptul Afacerilor Europene”, al Facultății de Drept, ASE.